marți, 22 martie 2011

Percepția românilor cu privire la conflicul armat din Libia


Majoritatea românilor nu este de acord cu intervenția militară din Libia și 40% consideră că România ar putea fi afectată de evenimentele din această țară.


Cu toate acestea, românii nu cunosc o poziție oficială a României cu privire la evenimentele din această țară.
Potrivit cercetării realizate de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES, în cadrul Programului ”Agenda Publică”, 90% dintre respondenți declară că au auzit de evenimentele care au loc, în această perioadă, în Libia, iar 68% dintre cei chestionați recunosc că nu sunt de acord cu intervenția militară din această țară.
Controlul asupra rezervelor de petrol (51%) și protejarea civililor de atacurile armatei libiene (42%) sunt identificate ca fiind principalele motive care au stat la baza intervenției forțelor militare internaționale în Libia.
40% dintre participanții la studiu apreciază că România ar putea fi afectată de evenimentele din Libia. În acest context, 66% dintre respondenți cred că România ar trebui să se abțină în a-și exprima o poziție oficială cu privire la intervenția militară din această țară. De altfel, studiul indică faptul că poziția oficială a României în acest sens nu este cunoscută de către cetățeni, 57% indicând acest lucru. Din restul de 41% care cunosc o pozție oficială a țării noastre în legătură cu acest eveniment internațional, 63% spun că România nu are o poziție clară, 23% consideră că România susține intervenția militară, în timp ce 10% indică faptul că țara noastră se opune intervenției.
Atunci când sunt chestionați cu privire la decizia României de a aștepta decizia NATO înainte de a lua o poziție oficială cu privire la conflictul din Libia, 65% au o părere bună și foarte bună cu privire la această atitudine, iar 26% au aprecieri negative.
În ceea ce privește atitudinea Chinei și Rusiei cu privire la intervenția militară din Libia, părerile celor chestionați sunt împărțite: 41% cred că rezervele celor două state nu sunt justificate, în timp ce 42% spun că atitudinea lor este îndreptățită.
73% dintre participanții la studiul Institutului Român pentru Evaluare și Strategie - IRES apreciază drept corectă atitudinea Germaniei de a se abține la votul din Consiliul de Securitate atunci când a fost luată decizia intervenției militare în Libia, în timp ce doar 16% cred contrariul.
84% dintre respondenți se informează de la televizor cu privire la evoluția evenientelor din Libia. A doua sursă de informare este Internetul (7%).
Atunci când este vorba despre informarea cu privire la evoluția evenimentelor din Libia, 32% dintre respondenți preferă postul de televiziune PRO TV, 29% urmăresc Realitatea Tv, iar 18% Antena 3. Cele trei posturi sunt urmate de TVR și Antena 1 cu câte 7%.
74% dintre respondenți consideră că presa a prezentat mai degrabă obiectiv conflictul din Libia.

Pentru mai multe date vă invităm să consultați raportul de cercetare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu