
Institutul
Român pentru Evaluare și Strategie – IRES a realizat o cercetare cu privire la
modul în care cetățenii au perceput evenimentele majore de pe scena politică în
anul 2012.
În
opinia respondenților participanți la studiul menționat, principalul eveniment
politic al anului 2012 a fost referendumul pentru suspendarea Președintelui
Traian Băsescu (35%).Următoarele evenimente cotate de respondenți drept
marcante pentru scena politică în anul care a trecut au fost: învestirea noului
guvern după alegeri (19%), de alegerile parlamentare (18%) și de schimbarea
guvernului Ungureanu (13%).
Responsabilitatea
pentru felul în care au mers lucrurile în România anului 2012 revine, potrivit
respondenților participanți la acest studiu: autorităților române (la modul
general) - 48%, poporului (18%), FMI (11%), dar și UniuniiEuropene (9%).
Traian
Băsescu este indicat de jumătate dintre respondenți drept vinovat, dintre
oamenii politici, pentru ce a mers prost în anul 2012, urmat fiind de Victor Ponta – 13%, Emil Boc – 11% și Crin
Antonescu – 6%.
Respondenții
notează activitatea Guvernului Ungureanu cu note care ajung la o medie de 4,86,
în timp ce notele pentru activitatea guvernării Ponta ating o medie de
6,15.
Din perspectiva stării de spirit a populației,
datele analizate de prezentul studiu arată că în 2012 evenimentele cheie care
au marcat anul politic – alegerile locale și alegerile parlamentare – cresc
proporția respondenților care apreciază pozitiv direcția în care merge țara.
Totuși, optimismul general al românilor cu privire la viitor nu cunoaște
variații semnificative în 2012 – media celor care se declară optimiști fiind de
47%.
Totuși,
când vine vorba despre predicțiile privind propriul nivel de trai de peste un
an, 32% dintre persoanele intervievate consideră că peste un an vor trăi mai
bine comparativ cu 20% câți spuneau acest lucru în decembrie 2011 cu privire la
anul 2012. În același timp, crește și aprecierea respondenților privind
felul în care a fost anul încheiat pentru România: 21% dintre respondenți
consideră că, în comparație cu 2011, anul 2012 a fost unul mai bun, în timp ce în
2011 doar 13% dădeau același răspuns când făceau o comparație cu anul
precedent. Procentul românilor care consideră că anul care urmează va fi mai
bun decât cel care se încheie se dublează în 2012 comparativ cu 2011, ajungând
la 36%.
Dincolo de optimism, românii continuă să fie
nemulțumiți de modul în care trăiesc: 72% dintre ei afirmând că sunt mai
degrabă nemulțumiți față de doar 28%
care spun că sunt mulțumiți și foarte mulțumiți.
Și
în anul 2012, precum în 2011, îngrijorările împărtășite de cei mai mulți români
au fost legate de pierderea sau nesiguranța locului de muncă, cu toate că se
remarcă o ușoară atenuare a acestei îngrijorări pe parcursul anului scurs între
realizarea celor două studii. O îngrijorare care se acutizează în 2012, în schimb,
este cea privind starea politicii din România, care este văzută ca fiind în
criză de către 17% dintre cei intervievați, această îngrijorare neapărând
într-o proporție semnificativă în anul precedent.
În
acest context, încrederea în instituțiile statului este una fluctuantă pe
parcursul anului. Partidele politice câștigă, la nivelul încrederii, 13
procente din ianuarie până în decembrie. Instituțiile cu rol în siguranța
cetățenilor sau a țării beneficiază de cote relative constant de încredere, pe
parcursul anului 2012. În timp ce Armata pierde 3 procente la nivelul
încrederii, în decembrie față de ianuarie 2012, Poliția și SRI câștigă fiecare
câte 7 procente.
58% dintre persoanele intervievate susțin că
prioritatea Guvernului USL în anul 2013 ar trebui să fie crearea locurilor de
muncă. 16% consideră că prioritară este realizarea de investiții, în timp ce
10% consideră că guvernul ar trebui să își concentreze atenția asupra stării
agriculturii. Cât privește politica externă, Guvernul USL ar trebui să se concentreze
pe consolidarea relației cu Republica Federală Germania – 38%, în timp ce 20%
dintre respondenți consideră că România ar trebui să aibă o relație mai bună cu
Statele Unite ale Americii. Relațiile cu Rusia sunt considerate prioritare de
7% dintre cei intervievați.
În luna decembrie, opțiunile de vot ale
cetățenilor sunt îndreptate spre: USL – 64%, PDL – 15%, PPDD – 9%, UDMR – 4%,
PRM – 4% sau alt partid 4%.
Caracteristicile cercetării:
Volumul eșantionului:
1.383 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului:
multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național.
Reprezentativitate: eroare
maximă tolerată de ± 2,7%
Perioada anchetei:
19-21 Decembrie 2012
Mai multe informații găsiți în raportulde cercetare și în analiza datelor.